Statele membre ale Uniunii Europene și europarlamentarii au realizat sâmbătă un acord preliminar pentru a relaxa regulile fiscale stricte ale blocului, oferind guvernelor mai mult timp pentru a reduce datoriile, precum și stimulente pentru a stimula investițiile publice în protejarea climei, politică industrială și securitate, transmite Reuters.
Statele membre UE ar urma să ajungă la un compromis privind reformarea regulile fiscale din UE până la finele anului, au declarat miniștrii de Finanțe din Germania, Franța și Polonia la finalul reuniunii lor de la Weimar, estul Germaniei, informează Reuters.
Comisia Europeană propune o reducere treptată a datoriei publice, pe durata a 4 sau chiar 7 ani. Reforma va fi discutată în Parlamentul European și de către statele membre ale Consiliului, astfel încât să poată fi elaborate planuri specifice pentru fiecare țară în 2024.
Comisia Europeană va prezenta în a doua jumătate a lunii octombrie propuneri de modificări ale regulilor fiscale ale Uniunii Europene, care ar putea oferi țărilor căi de reducere a datoriilor individuale, a declarat sâmbătă vicepreședintele Comisiei, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters.